Nicio lege a predestinarii istorice nu spunea ca Marea Unire trebuia sa aiba loc. Cu toate acestea, „in chip aproape miraculos, se intregise tara si spre Rasarit, si spre Apus” (Neagu Djuvara). De ce s-au intamplat toate acestea? Pentru ca am avut lideri vizionari si eroi capabili sa actioneze in numele unui ideal: România Mare.
„Era o zi mohorata de toamna cand, la 15 octombrie 1922, Ferdinand Intregitorul trecea, alaturi de Regina Maria, prin fata Catedralei din Alba-Iulia. Suna ceasul desteptarii. Stropii de ploaie cadeau usor pe aleile de piatra, iar clopotele vibrau cu sonoritati grave. Sub un baldachin dichisit, nepotul Regelui Carol de Hohenzollern si nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii urmau sa fie incoranati ca primii monarhi ai Romaniei. Slujba n-a durat mult, dar a adus binecuvantarea Lui Dumnezeu peste tanara tara. Faceam parte din familia natiunilor libere. Totul vestea o noua era: corola solemna, invitatii de seama, mantiile lungi, coroana de otel a suveranului Ferdinand si podoabele de aur ale Reginei Maria. In acel ceas, pacea domnea peste Europa. In partea a doua a secolului XIX-lea Regele Carol adusese la carma tarii noastre o viziune teologico-politica. Cronicarii vremii au abservat vointa de otel a Suveranului prusac, educatia poliglota, gandirea strategica, fidelitatea conjugala, disciplina cazona, perseverenta in realizarea obiectivelor, deschiderea catre dialog, religiozitate consecventa, pasiunea pentru constructia institutionala, demnitatea afisata sever, dar neostentativ, depasirea unor evenimente tragice, stilul frugar opus decadentei orientale, administrarea corecta a timpului, sentimentul unei veritabile misiuni istorice plasate sub semnul Proniei divine” (Fragment extras din cartea „Visul Romaniei Mari”)
| Specificații |
| Copertă: Flexibilă |
